callcenter:
Chirurgia dentară este o ramură a medicinei stomatologice care implică intervenții chirurgicale la nivelul întregii cavități bucale, intervenții precum extracții dentare, înlăturare de chisturi sau tumori din cavitatea bucală, inserarea implanturilor dentare și adiții de os, repoziționare de maxilar pentru corectarea mușcăturii, intervenții în urma unor traumatisme, prelevare de țesut pentru biopsie, rezecții apicale.
Înainte de orice intervenție chirurgicală dentară va fi nevoie de efectuarea unei radiografii dentare și/sau alte analize recomandate de medicul stomatolog, pe care să le aduceți la consultul preoperator. Atunci stomatologul vă va spune cum să vă pregătiți înainte de intervenție, pentru că fiecare intervenție are alt protocol.
Intervențiile chirurgicale dentare se desfășoară sub anestezie locală. În funcție de intervenție, medicul stomatolog va aplica anestezia necesară, astfel încât pacientul să nu simtă durere și disconfort pe durata procedurii. După ce trece efectul anesteziei, în funcție de intervenție, vor apărea dureri și disconfort mai mici sau mai mari, însă acestea vor putea fi diminuate cu medicamentele prescrise.
Există o plajă largă de boli și afecțiuni care se înscriu aici și care trebuie raportate medicului stomatolog, el fiind singurul în măsură să decidă modul de abordare al intervenției.
Timpul de recuperare depinde de la o intervenție la alta. Ceea ce trebuie să faceți însă este să respectați întocmai recomandările pe care le primiți la finalul intervenției de la medicul stomatolog.
Când vorbim despre chirurgie dentară ne gândim în primul rând la niște clești, ace, tampoane și măsele care zboară de colo-colo. Lucrurile s-au schimbat esențial, durerea și dezastrul nu (mai) fac parte din aspectul unui cabinet stomatologic. Asocierea unui dentist cu frizerul nu mai este nici pe departe posibilă. Extracția unui dinte este totuși cel mai cunoscut procedeu de chirurgie orală.
Vă recomandăm însă ca înanitea unei extracții să comunicați medicului toate afecțiunile dvs. Oricum, el vă va chestiona în această privință pentru a se asigura că nu vă supune unor riscuri.
Extracțiile dentare trebuie însă considerate ca fiind ultima soluție, mai bine zis manopere de necesitate. Ele sunt recomandate doar în situațiile în care orice alt mijloc de tratament a eșuat sau este inutil. Ca orice procedeu medical are indicații și contraindicații, unele absolute, altele relative sau generale.
Vă recomandăm însă ca înanitea unei extracții să comunicați medicului toate afecțiunile dvs. Oricum, el vă va chestiona în această privință pentru a se asigura că nu vă supune unor riscuri.
Acest tip de contraindicații au în vedere o situație medicală generală a pacientului. Sunt cazuri în care pentru a face o extracție e nevoie de abordarea pluridisciplinară a extracției dentare. Se va proceda fie la măsuri de precauție specifice și riguroase, fie la amânarea extracției până la ameliorarea (sau chiar eliminarea) stării generatoare de contraindicații.
Există o plajă de boli și afecțiuni care se înscriu aici și care trebuie raportate medicului stomatolog. El este singurul în măsură să decidă modul de abordare sau nu a intervenței. Totuși, enumerăm câteva boli care apar la capitolul contraindicații generale pentru extracția dentară:
Acestea sunt leziuni benigne și care au un potențial redus de malignizare. Apar în zona posterioară a mandibulei, de asemenea partea anterioară a maxilarului. Sunt afecțiuni care apar de regulă în jurul vârstei de 40 de ani, dar se întâlnesc și la celelalte grupe de vârstă.
Se consideră că apar din cauza unor leziuni traumatice ale dinților sau a infecțiilor microbiane ale acestora. Cel mai uzual mod de prevenire este tratarea imediată a dinților traumatizaț. Eliminarea tumorilor dentare se face prin intervenție chirurgicală.
Cel mai întâlnit cancer din cavitatea bucală este ameloblastomul, care după excizie recidivează extrem de rar. Se poate spune că în general cancerele dentare nu recidivează decât arareori.
Pentru depistarea lor și tratarea timpurie este indicat să mergeți la medicul stomatolog ori de câte ori vi se pare ceva suspect în gură. Orice umflătură suspectă trebuie raportată.
Biopsia este o metodă modernă de diagnosticare, prin intermediul acesteia se va ști foarte exact dacă suspiciunea de cancer a unui țesut este sau nu întemeiată.
Țesutul prelevat este studiat cu atenție la microscop și se poate spune dacă ne aflăm sau nu în prezența unui cancer malign.
Clinica de stomatologie Smile Care oferă pacienților servicii de chirurgie în domeniul implantelor dentare. Nu insistăm aici, nu pentru că nu ar fi importante sau ar avea o pondere mai mică, ci pentru că ele sunt tratate la capitolele respective.
De exemplu, lucrări ample de chirurgie dentară se fac în zona de interes a implantului dentar, în intervenții de adiție de os…
Realizăm intervenții în ortodonție care constau în repoziționarea maxilarului, cel mai ușor de înțeles și uzuale fiind acelea de corectare a mușcăturii.
Operații pe os necesare în urma unor traumatisme, lucrări de protetică…